i like

Untitled

untitled

The Boy in the Striped Pyjamas

Eu plâng la filme, dar la “The Boy in the Striped Pyjamas” nu am putut.  Am rămas cu gura deschisă complet şi maxilarul în expectativă. Am aşteptat să văd filmul de nu mai ţin minte când, oricum n-au trecut ani şi ani pentru că e din 2008.

The Boy in the Striped Pyjamas

Era un băieţel care vroia să se facă explorator. Ei l-au numit Bruno.  Tatăl lui este soldat în armata nazistă şi promovarea sa la gradul de ofiţer va muta acţiunea filmului din Berlin într-o casă pătrată şi grea. Casa e undeva în apropierea unui lagăr de concentrare.

Viaţa lor aici are câteva inserţii care sunt previzibile, dar subiectul permite a se reaminti cum copiii germani erau educaţi de mici că evreii le sunt duşmani, că tot ce se întâmplă este pentru binele ţării, că evreii nici măcar nu sunt oameni sau vizionarea  filmuleţului cu “tabăra de muncă”.  În film “tabăra” era locul unde erau duşi evreii să muncească şi apoi, la final de zi să socializeze la cafenea, să îngrijească plante, să mănânce “o masă sănătoasă şi hrănitoare” şi să stea pe pace, liniştiţi astfel încât poporul german poate chiar să-i invidieze pentru statutul lor privilegiat.

Ok, să revin la Bruno. El vede pe un gemuleţ  “fermierii” şi se întreabă de ce sunt îmbrăcaţi în pijamale, i se pare ciudat că un doctor a renunţat la profesia lui ca să cureţe cartofi pentru masa lor, ajunge la “fermă”,  se împrieteneşte cu Shmuel şi face puţin mişto de numele lui, că vorba aia, nu mai auzise numele şi era probabil amuzant. Diferenţa între discriminare şi observarea unor diferenţe mi se pare frumos şi subtil servită ca delicatesă pentru a digera restul poveştii, care dacă n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit.

Oricât aş vrea să povestesc despre laşitate, curaj, amestecate toate în ochii unui mic băieţel (foarte talentat de altfel) cred că mai bine vă recomand să vedeţi filmul, când vă permiteţi afectiv să o faceţi.

Mie mi-a adus aminte de un episod din copilărie când umblam prin biblioteca părinţilor şi am descoprit o carte micuţă şi îngălbenită – cred că foile erau din hârtie lucioasă – care stătea deasupra cărţilor de drept şi de criminologie, în stânga volumului gigant “Epopeea de pe Mureş”. Îmi aduc aminte că atunci am luat contact cu realitatea pe care n-o puteam imagina a fotografiilor unor copii. Sub fiecare fotografie era o explicaţie, eu am reţinut doar una: le erau scoase glandele sudoripare. Ştiu că mă uitam la nişte găurele în pielea copilului şi nu găseam deloc o logică. Cartea era plină de multe alte exemple de inumanitate meticulos exersată, dar nu m-am putut întoarce să o citesc.

Cam atât pentru că am deschis puţin cutia Pandorei şi mi-e teamă să simt mai mult.

Update: pe site-ul filumului există şi un pdf : DiscussionGuide realizat în scopul educaţionale.

Happy 115!

You're a blonde, you're never getting old!

Something old, something new, something borrowed, somewhat blue

in my motion they fay

Clujing’s over

Am tot ales la colaj până am cules:

Bântuiam fără oprire cinema, şaorma la mână,  Moodysson, cerneală de la Rembrand împachetată în hârtie Van Gogh. Pătrundea culoare-n stradă şi rochiţe-fundiţe-n pelicula cu tineri, cu morţi, prostituate, rătăcite, neînecate, neconvertite, copiliţe violate şi omorâte, viaţa în metafore disperate, în note separate prin pauze de Sprite şi în chiloţei cu picăţele, depresii şi libertate… Ce bine e la film. Sau prin preajmă. Sau pe cetate cărând şapte kilograme în poşetă. Cred că mai vreau vacanţă. Acum nu mai stau noaptea-n cinema la aer cu păturica înfăşurată aiurea şi cu ochii creponaţi şi însăilaţi proiectându-mi direcţii de empatie sau analogii inexistente dar pe care sunt dornică oricând să le fac.

Dap. Ce m-a marcat pe mine la Cluj, afară de frigul din prima dimineaţă pe la şase jumate, calmul indestructibil al oamenilor, străduţele mici şi pline de bunătăţi,  bicicleta de pe la 1800 toamna încadrată pe-aproape de posterul cu Flubber: am mers vreo 500 m cu fundul ivit din rochiţă încercând să car bagajele. Dragi clujeni, asta e, sunt şi eu jenată, dar, ca-n “Deformaţii”: “‘poa’ să treacă peste” şi anume fata, şi anume eu.

No, o fost binne la Cluj. Chiar foarte, pentru am gasit un vrednic pantofar:

Petru Pavel Pantofar - Uşa -

Petru Pavel Pantofar - detaliu -

ăăăăăă şi, am uitat să menţionez:

Numai Muieri. Pescarul Sportiv. Adevărat, am fost între noi, fetele. Parţial, am văzut în schimb "Pescuit sportiv"

Adică

Am o mică certitudine de nu s-a mai povestit nici în poala bunicii: aia care se referă la furtun. Astăzi, după călătoria de la Galaţi la Bucureşti, mi-am dat seama în cuvinte ce înseamnă “vopseşte-mi furtunul”. Când am scris, era cu referire la revista din liceu, frumoasa amintire cu “Valy Furtunel”, care din câte îmi amintesc era porecla pe care o publicasem pentru Vali Vijelie în topul muzical. DAR, nu! Acum se leagă mai mult de partea grafică, de header, şiiiii…. pentru că m-a mai întrebat lumea vag interesată de dadaismul sinistru şi mecanizat cu care operez cam mult şi de cam mult timp pe alţii:

ColourMyStorm: Colorează-mi furtuna

Am optat pentru forma britanică, mai voluptoasă, în perioada facultăţii + zăpăceala caracteristică şi neliniştea interimatului specifice post-adolescenţei mele stormy.

S-a alăturat bineînţeles indulgenţa faţă de jocurile de cuvinte ca formă de exprimare şi traducerea greşită ca generator de comic, eu aflându-mă sub influenţa consumului de film : “Everything is illuminated“, de unde am şi preluat, fără ruşine sau regret pipălii premium.

Cam pe-acolo bate, pe unde eu aş vrea să cam scriu cu picioarele şi lumea să dea sens. Uneori.

BayarAli: site nou-nout de portofoliu – fotografie

Bayar Ali, un drag prieten a decis ca pasiunea pentru fotografie trebuie mai mult decat explorata, trebuie proiectata in viitor si adusa pe online. Am lucrat impreuna, ca de la fotograf la art si sper sa va placa cum s-a combinat vizual colaborarea.

Personal, imi plac mult fotografiile de la Portrete > Instantanee, asa ca rasfoiti putin si delectati-va. Desigur, daca va plac mai mult locurile decat oamenii, puteti trece direct la Personal > Malta, sau daca va plac femeile, am vazut niste linii curbe peste alte, si alte forme (de masini) in Presa > 4tuning Days 2009.

www.bayarali.ro :

www.bayarali.ro

Laura’s tales pentru 2009: Lovely

Laura Ciobanu, buna prietena a styleguide.ro, a lansat, colectia “Lovely”, pe care o puteti admira in intregime pe blogul Laurei lauraciobanu.blogspot.com.

Rochita cea draguta din poza, isi astepta stapana sa o castige si sa o poarte prin lume cu gratie in pagina de concurs.

Concurs Styleguide.ro: o rochita "Lovely" by Laura Ciobanu

Concursul a inceput astazi, 6 mai si se va termina cu fericirea unei tinere castigatoare pe 6 iunie. Mult succes!

P.S. Pentru 6 iunie: pentru cele care nu au castigat rochita, Laura Ciobanu are rochite speciale si Lovely in magazinul ummagumma.ro:

Lovely by Laura Ciobanu

Scoala de POGO

Ca sa fiu de la izvor si sa ma bata Iana cu Schioparlau numa’ la gioale, scriu despre vise si afaceri, ca un 2in1 cand nu ai nici cafea, nici zahar.

Imi imaginez cum ar fi, sa spunem precaut, scoala de POGO ca afacere, sau ce mama lor viseaza oamenii individual, sub pilota dubla, dar putini ajung sa faca, asa ca puneti mana pe pedala daca nu v-ajung talpile, dar accelerati putin!

Pentru voi, noi am filmat in plina viteza un mic film despre oameni mari cu afaceri mici si vise mari. Daca nu se intelege, cititi la Iana-n blog, va rog!